Pot fi observate uşoare diferenţe dialectice între scriitorii Bibliei. Existenţa acestor diferenţe între triburile lui Israel era bine cunoscută. În mare însă, ebraica Vechiului Testament prezintă o mare uniformitate. Diferenţele lingvistice între scrierile timpurii şi cele târzii sunt foarte mici.

Exista totusi diferenţe marcante între proza şi poezia Vechiului Testament. Nu numai Psalmii şi cartea lui Iov sunt scrise în versuri ci şi multe părţi ale carţilor profetice, precum Isaia.

Pentru multe secole creştinii nu au fost interesati de ebraica Vechiului Testament şi nici nu au fost multe incercări de a stapâni această limbă. Doar doi dintre părinţii bisericesti, Origen si Ieronim, au facut eforturi serioase de a învăţa ebraica. Din epoca apostolică pana în timpul reformei protestante teologii iudei au fost aproape singurii păstrători ai vechiului limbaj al Vechiului Testament.

Reformatorii, cercetători ai cuvantului lui Dumnezeu, au realizat noi traduceri ale Bibliei. Ei au insistat însă ca fiecare traducere să fie realizată din limba originală, şi nu dintr-o traducere anterioară, în greacă sau latină.

In ultima sută de ani au fost descoperite numeroase inscripţii ebraice, cananite şi în alte limbi vechi semitice. Conţinutul lor a adus lumină cu privire la multe pasaje ale Vechiului Testament, clarificând numeroase cuvinte ebraice obscure şi ajutând la o mai bună inţelegere a gramaticii limbii Vechiului Testament.

Ar trebui însă adaugat că această cunoaştere a vechii ebraici cu toate caracteristicile ei nu garantează o inţelegere corectă a Sfintelor Scripturi. Cei mai bun comentatori ai Scripturii nu trebuie sa fie in mod necesar cei mai mari ebraişti, ci un om care are o mare masură din Duhul Sfant prin care el cercetează "lucrurile adanci ale lui Dumnezeu" (1 Corinteni 2:10).